keyboard_arrow_right
Adoos sverige

Sedinta comuna a parlamentului

sedinta comuna a parlamentului

de la Înalta Curte. Parlamentarii au investit Cabinetul Boc cu 324 voturi pentru, 115 impotriva, Guvernul avand nevoie de 236 de sufragii pentru a obtine increderea demnitarilor. Marile mize ale atacului la Klaus Iohannis. 95 din Constituție, în cazul săvâririi unor fapte grave prin care încalcă prevederile Legii Fundamentale, preedintele României poate fi suspendat din funcie de Camera Deputailor i de Senat, în edină comună, cu votul majorităii deputailor i senatorilor, după consultarea Curii Constituionale. Sub pretextul prezentării de către prim-ministrul Victor Ponta în fața Parlamentului a concluziilor Consiului European la care a participat, ordinea de zi a ședinței de plen reunit a fost suplimentată, dându-se practic startul procedurii de suspendare. Eu as vrea ca, in spirit colegial, sa modificam un lucru sau sa inventam un lucru care trebuia inventat de foarte multa vreme, cam din 1997. 09 Februarie 2018, alte articole despre: plen reunit Parlament comisie 2009, raport comisie ancheta 2009, camera Deputatilor si Senatul se intrunesc, miercuri, de la ora.00, in sedinta solemna comuna cu ocazia aniversarii centenarului "Iasi - Capitala Regatului Romaniei si Oras al Marii Uniri". Scenariul s-ar putea repeta, Liviu Dragnea neavând nevoie de etapele intermediare parcurse atunci de Victor Ponta. Sedinta de plen reunit a fost convocata pentru marti, de la ora.00, urmand ca dupa prezentarea pozitiei Guvernului de catre premierul Victor Ponta sa aiba loc dezbateri cu privire la mandatul de negociere la Consiliul European. Ședința a fost aprobată miercuri dimineață de Birourile Permanente reunite. 6 comentarii, alte articole despre: motiune PNL diaspora, motiune citita plen, motiune romani diaspora. La ședință au fost invitați fotii preedini și fotii premieri care au contribuit la aderarea României. Odată suspendat Klaus Iohannis, la Cotroceni ar fi instalat imediat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a cărui misiune va fi executarea urgentă a doleanțelor PSD-alde: revocarea Laurei Codruța Kovesi de la șefia DNA și înlocuirea ei cu o persoană agreată de majoritatea parlamentară, revocarea șefului. Parlamentarii au votat in timp record si legea care permite Guvernului sa emita ordonante de urgenta in perioada vacantei. Un eveniment aparent fără miză, dar în contextul în care planul pentru suspendarea președintelui Iohannis a fost deja pus la punct de PSD, ședința comună ar putea fi pretextul perfect pentru declanșarea suspendării, au declarat pentru surse politice. Aceasta sustine ca avut o convorbire telefonica cu Bogdan Olteanu care i-a comunicat ca sedinta comuna nu se poate tine pentru deoarece Camera Deputatilor nu are programata activitate in plen. sedinta comuna a parlamentului

(acum UN: Sedinta comuna a parlamentului

sedinta comuna a parlamentului Pe ordinea de zi a sedintei figureaza raportul activitatii Societatii Romane de Televiziune (SRTv) pe anul 2008, care a fost respins in comisiile de cultura ale Camerei Deputatilor si Senatului pe 17 februarie, si raportul Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR). Un alt punct pe ordinea de zi este prelungirea termenului de depunere a raportului Comisiei de ancheta cu privire la desfiintarea arhivei sipa. Viorica Dăncilă i-a cerut președintelui Camerei Deputaților să vină în fața Parlamentului pentru a prezenta stadiul procesului de pregătire pentru preluarea de către România a Preediniei semestriale a Consiliului Uniunii Europene în ianuarie 2019. Alte articole despre: TVR Orbean George sedinta validare Parlament, George Orbean sef TVR, senatorul PNL Viorel Badea a citit, luni, in plenul Parlamentului, motiunea de cenzura intitulata "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor.
Sedinta comuna a parlamentului 847
sedinta comuna a parlamentului Massage seins nus massage erotique bourges
Sedinta comuna a parlamentului Alte subiecte care vor fi abordate in sedinta comuna vor viza proiectul bugetului de sedinta comuna a parlamentului venituri si cheltuieli al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii pentru anul 2010, raportul Autoritatii Electorale Permanente privind referendumul din 22 noiembrie, precum si cel privind organizarea si desfasurarea. "Domnule presedinte, doar o chestiune tot de reflectie, nu trebuie sa supuneti la vot. 1 comentariu, ordinea de zi va fi suplimentată cu procedura de suspendare, potrivit acelorași surse. Asa cum era de asteptat, majoritatea a fost intrunita fara nici o problema. Cum poate fi suspendat președintele: Potrivit art.

Videos

DeepThroat Stuffing Girls Getting Face Fuck All Mouth Compilation EnVtro. In care se va citi decizia CCR de invalidare a referendumului care este una formala, liderii grupurilor parlamentare se vor reuni intr-o sedinta cu presedintii celor doua Camere pentru a discuta despre noua sesiune parlamentara si pentru a gasi o propunere comuna pentru Avocatul Poporului. Custodele Coroanei, principesa Margareta, se va adresa parlamentarilor reuniti in plen, a anuntat Casa Regala duminica. Camera Deputatilor si Senatul se reunesc, luni, in sedinta comuna pentru a dezbate raportul Comisiei de ancheta cu privire la alegerile prezidentiale din 2009. 8 comentarii Alte articole despre: Propunere Avocatul Poporului, Valreiu Zgonea Avocatul Poporului, sedinta comuna senat Avocatul Poporului Senatorii si deputatii s-au reunit, miercuri, de la ora.00, in sedinta comuna. 22 Decembrie 2008 22 comentarii Alte articole despre: investire Cabinet Boc, sedinta comuna plen "Vom renunta la lefurile de lux si la cheltuielile intutile a promis premierul desemnat Emil Boc, in discursul sau prin care si-a cerut investitura la Palatul Victoria. PSD ar putea declanșa procedura de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis miercurea viitoare, pe 20 iunie, dată la care a fost convocată deja o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, au declarat pentru surse politice. Biroul Permanent al Senatului a fost convocat, marti, la ora.30, pe ordinea de zi a sedintei aflandu-se gasirea unei solutii privind cererea CCR de a se publica hotararea prin care se atesta rezultatul votului dat cu privire la cererea de incuviintare a arestarii preventive.

Sedinta comuna: Sedinta comuna a parlamentului

La eveniment au fost invitati membrii Guvernului si reprezentanti ai autoritatilor din Republica Moldova. Inițial, lângă Traian Băsescu trebuia să stea Ion Iliescu, însă acesta a declinat invitația și astfel Adrian Năstase a ajuns lângă Traian Băsescu. "Pentru o fortare, printr-o masura politicianista, domnul Tariceanu incearca cu mana altora sa intareasca o decizie a dansului a declarat la Digi 24 senatorul PNL Marius Obreja, care sustine ca toti penelistii ar vota pentru demisia lui Traian Basescu. Dacă propunerea de suspendare din funcie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preedintelui. 10 Februarie 2017 7 comentarii, alte articole despre: Serban Nicolae senatori sala deputati, lider PSD senat sedinte plen reunit, Serban Nicolae deputati spatele salii, plenul comun al Parlamentului in care urmeaza validarea presedintelui director general al TVR a inceput, miercuri, fara cvorum, in urma discutiilor. Totodată, procurorii au cerut anularea suspendării condamnării de doi ani în dosarul Referendumul. Birourile Permanente ale celor doua Camere au decis, luni, ca motiunea de cenzura a PNL sa fie citita luni, la ora.30, iar dezbaterea si votul sa fie vineri de la ora.00. Seara, ministrii au depus juramantul in fata presedintelui Traian Basescu.

Laisser un commentaire

Votre adresse email ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont marqués *